Cadouri pentru aniversarea căsătoriei: 20 de idei originale și practice

Aniversarea căsătoriei este un eveniment extrem de important în viața oricărui cuplu, deoarece este ocazia ideală pentru a celebra dragostea, momentele fericite, dar și provocările. Dăruirea de cadouri cu ocazia aniversării căsătoriei este o tradiție de mii de ani, care își are originile în perioada medievală, iar în timp a devenit un simbol prin care arăți respectul și aprecierea față de longevitatea și frumusețea unei căsnicii.

Pentru că iubim cadourile și vrem să fim alături de tine indiferent de moment, am pus la un loc un ghid cu recomandări de idei de cadouri pentru aniversarea căsătoriei, fie că este primul an de căsnicie, nunta de aluminiu sau ești în căutarea unui dar deosebit pentru nunta de aur a părinților. 

Sumar


1. O ramă foto cu cele mai frumoase amintiri în doi

Fotografiile sunt cea mai bună metodă de a imortaliza momentele inedite din viața noastră și a le face nemuritoare. Alege o ramă foto specială, cu un colaj de emoții și amintiri de neuitat care să vă reamintească în fiecare zi de legătura frumoasă dintre voi. Aceasta nu doar că va fi o piesă veritabilă de decor în camera voastră, ci va reprezenta și un cadou plin de emoție și poveste pentru aniversarea de 5, 10 sau 15 ani de căsătorie. 

2. O cutie de bijuterii elegantă pentru accesoriile preferate

Din lista cu cele mai frumoase idei de cadouri pentru aniversarea căsătoriei, nu putea să lipsească și obiectul în care să-și pună la loc de cinste accesoriile. Atât pentru ea, cât și pentru el, o cutie de bijuterii cu aspect elegant și deosebit este un cadou pe cât de practic, pe atât de special și poate deveni cu succes chiar un obiect decorativ care completează de minune decorul dormitorului.

3. Lumânări parfumate pentru un ambient de poveste

Lumânările sunt o altă idee inspirată de cadou pentru aniversare primului an de căsătorie. Acestea au o semnificație aparte, simbolizând lumina, armonia și liniștea sufletească. Un set de lumânări parfumate sau un suport de lumânare cu un design original reprezintă cadoul perfect pentru a transmite acest mesaj.

4. Un set de veselă și tacâmuri de calitate

Un set de veselă elegant este o alegere specială pentru un cadou de aniversare a căsătoriei practic și de efect. Versatile sau colorate, moderne sau elegante, ai la dispoziție o varietate de opțiuni de seturi de veselă și tacâmuri rafinate care vor da un plus de eleganță și stil la fiecare masă alături de cei dragi.

5. Un set de șah deosebit pentru cuplurile care iubesc provocările

Pentru cuplurile cu spirit ludic și cu chef de distracție, jocurile sunt cadouri numai bune. În funcție de preferințe, vă puteți relaxa cu un solitaire sau un set de șah, doar voi doi sau alături de prieteni. Alege un set de șah rafinat și elegant, o adevărată „bijuterie” care va completa interiorul locuinței într-un mod aparte.

6. Un set de pahare pentru petrecerile acasă

O altă idee inspirată de cadou pentru aniversarea căsătoriei este un set de pahare pentru sărbătorirea realizărilor notabile, pentru serile romantice sau petrecerile alături de familie și prieteni. Completează și cu un suport elegant pentru colecția de sticle de vin, o piesă perfectă pentru depozitarea organizată a sticlelor de băuturi în amenajarea livingului.

7. Un cadou personalizat

O altă soluție prin care te poți asigura că darul oferit pentru aniversarea căsătoriei este unic este monogramarea. După 5, 10 sau 15 ani, cu siguranță vă cunoașteți suficient de bine încât să vă puteți face cadouri personalizate, ținând cont de hobby-uri și de preferințe. Include inițialele, numele sau un mesaj scurt venit din suflet, pe orice articol textil din oferta Mobexpert, iar rezultatul va fi cu adevărat unul deosebit. Pentru mai multe detalii, scrie-ne pe pagina de Facebook sau la adresa online@mobexpert.ro și te ajutăm cu drag!

cadouri aniversare casatorie

8. Decorațiuni deosebite care să împodobească frumos casa

Printre cele mai frumoase cadouri de aniversare a căsătoriei se numără și cele care vin ca o completare a pasiunilor lor. Pentru pasionații de astronomie și mitologie, care te surprind de fiecare dată cu tot felul de informații interesante, alege un glob cu cele mai importante constelații din Calea Lactee, precum și semnele zodiacului sau cele din mitologia greacă. Pentru romantici, alege o statuetă cu doi îndrăgostiți cu finisaj antichizat, care adaugă o notă vintage bibliotecii.

Pentru cuplul care visează mereu la noi escapade în locuri minunate, un cadou care să le amintească de experiențele trăite împreună și care să le prefigureze pe cele care urmează este alegerea ideală. De aceea, optează pentru o decorațiune în formă de harta lumii, care poate fi personalizată cu cele mai frumoase amintiri.

9. Aparate pentru ceai și cafea pentru zile pline de savoare

Dacă soțul sau soția se numără printre iubitorii de cafea, care nu-și imaginează diminețile fără gustul delicios acestei licori magice, optează pentru un cadou de aniversare practic și original. Alege un espressor care punctează atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic și care îi va ajuta să se bucure în fiecare dimineață de băutura preferată. Pe de altă parte, dacă relaxarea înseamnă o carte bună acompaniată de aroma îmbietoare a unui ceai, alege un ceainic bijuterie.

10. Lenjerii de pat cu personalitate

Cadourile de nuntă menite să ofere confort și răsfăț le vor aduce bucurie și sunt alegerea perfectă atunci când cauți ceva util, dar care să-i arate persoanei iubite și cât de mult înseamnă pentru tine. Nimic nu se compară cu senzația plăcută de relaxare acasă și momentul acela când, după o zi agitată, se vor așeza într-o lenjerie moale care să le mângâie pielea. Optează pentru lenjerii de pat din materiale naturale și de calitate, care să le facă somnul de o sută de ori mai odihnitor.

11. Electrocasnice practice și moderne

O idee de cadou inspirată pentru aniversarea căsătoriei sunt și electrocasnicele practice și arătoase, ce pot lua locul decorațiunilor în amenajarea bucătăriei. Dacă partenerul sau partenera ta se numără printre gurmanzii care iubesc preparatele delicioase, dar nu vor să piardă ore întregi în bucătărie, optează pentru o oală electrică slow cooker sau un mixer modern și performant.

12. Accesorii pentru o experiență ca la spa acasă

Dacă baia este spațiul magic în care partenerul sau partenera iubește să se relaxeze și să-și încarce bateriile după o zi grea, alege un cadou de aniversare a căsătoriei prin care să-i arăți cât de important este confortul lui sau al ei pentru tine. Oferă-i accesorii de baie prin care să transforme o simplă cameră într-o experiență ca la spa acasă. De exemplu, optează pentru un suport extensibil pentru cadă, numai bun pentru momentele când vrea să se refugieze în tihnă, în compania unei cărți sau a unui pahar de vin.

13. Un halat catifelat pentru momentele lor de răsfăț

Printre cele mai bune idei de cadouri de aniversare a căsătoriei pentru persoana iubită sau pentru părinți, cu atât mai mult dacă pun preț pe momentele lor de răsfăț, este un halat de baie moale și confortabil pentru ea și unul pentru el. Optează pentru un model simplu și elegant, din materiale de calitate, care se simt extraordinar pe piele și în care fiecare se va simți extraordinar.

14. Set fondue pentru un desert special savurat în doi

Dacă felul principal de mâncare al partenerului este desertul, atunci cucerește-l cu o delicatesă plină de ciocolată și iubire. Optează pentru un set fondue și bucurați-vă împreună de o porție delicioasă de căpșuni învelite în ciocolată și un pahar de șampanie. Se spune că iubirea trece prin stomac, iar un cadou savuros pentru aniversarea căsătoriei este modul ideal de a vă celebra dragostea.

15. O veioză cu un design deosebit pentru biroul de acasă

Cauți o idee de cadou pentru aniversarea căsătoriei care să fie de ajutor pentru biroul de acasă? Te ajutăm noi să-l alegi pe cel mai potrivit. Optează pentru o veioză cu un design special, care să adauge un plus de personalitate în decorul biroului. Completează cu un organizator elegant în care să-și poată aranja accesoriile, astfel încât să le aibă mereu la îndemână.

16. Un decantor elegant, accesoriul must-have pentru iubitorii de vin

Un cadou de aniversare a căsătoriei practic pentru partenerii sau părinții pasionați de vinuri este un decantor rafinat care îi va ajuta să-și pună băutura preferată în valoare, așa cum se cuvine. Desigur, poți completa cadoul cu o sticlă de vin bun pentru că un cunoscător al gusturilor fine nu va avea niciodată prea multe.

17. Un tablou inedit pentru pasionații de design interior

Tablourile sunt obiecte decorative deosebite, care spun o poveste și completează armonios designul unei încăperi. Pentru aniversarea căsătoriei, alege un tablou cu o imagine care îndeamnă la visare sau unul cu destinația preferată.

18. O măsuță mobilă pe care o pot așeza oriunde doresc să se relaxeze

O altă idee originală de cadou pentru aniversarea căsătoriei pentru persoana iubită este și o măsuță mobilă de care se poate bucura oriunde, fie că este vorba de living, un balcon mic sau barul de acasă. Practică și versatilă, aceasta va da un plus de rafinament colțului preferat din casă.

19. Un cufăr pentru păstrarea celor mai dragi obiecte și amintiri

Un cadou simbolic pentru aniversarea a 20, 30 sau 50 de ani de căsătorie este o piesă de mobilier inedită care să celebreze relația: un cufăr care să păstreze cu grijă toate amintirile adunate împreună sau la care să vă beți amândoi cafeaua și să depănați amintiri.

20. Gift card, cadoul care îndeplinește orice dorință

Și, dacă ai vrea să le iei pe toate pentru că nu te poți hotărî, avem Gift Cardul Mobexpert. E unul dintre cele mai bune cadouri cu putință, cu care mergi la sigur: le oferi darul pe care și-l pot alege singuri. Poți alege din patru sume pe cea mai convenabilă ție, urmând ca destinatarul să-l folosească pentru a cumpăra orice își dorește de la mobilier, până la decorațiuni. Și, pentru a-l face mai personal, poți să-i transmiți și un gând sau mesaj pe care îl vom atașa sub formă de felicitare. Cardul poate fi achiziționat atât de pe mobexpert.ro, cât și din magazinele Mobexpert.

Explorează întreaga noastră gamă de cadouri pentru aniversarea căsătoriei și nu numai, pentru a-l alege pe cel perfect pentru această ocazie specială.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)