Foto: BAGUETTE Platou

Mai mult decât un prilej de sărbătoare, Crăciunul este frumoasa perioadă care îi aduce pe cei dragi împreună. Este momentul în care luăm o pauză de la preocupările zilnice și încercăm să aducem zâmbete sincere pe chipurile lor. Întâmpină-i cu o atmosferă festivă și caldă, asigurându-le astfel cadrul ideal pentru petrecerea unor clipe de neuitat.

Ți-am pregătit o rețetă de fursecuri cu ciocolată, ușor de realizat și delicioasă, pentru a-i bucura pe cei dragi cu o gustare dulce. Acestea pot fi servite la o cafea sau ca desert la cina de Crăciun, pe care o vor încheia într-o notă plăcută și savuroasă. Așezate pe platouri deosebite, fursecurile cu ciocolată se vor integra de minune în aranjamentul festiv și rafinat al mesei de Crăciun.

Ingrediente:

  • 200 g. făină albă
  • 125 g. zahăr
  • 100 g. unt
  • 100 g. ciocolată
  • 1 ou
  • un praf de sare
  • esență de vanilie
     
  1. Amestecă untul cu zahărul până la obținerea unei texturi cremoase. Adaugă oul, esența de vanilie și praful de sare, amestecând bine. Încorporează făina, apoi ciocolata tăiată cubulețe.
  2. Porționează aluatul și pune-l la frigider timp de 15 minute.
  3. Preîncălzește cuptorul la 170 ºC.
  4. Într-o tavă acoperită cu hârtie de copt, aplatizează grămăjoarele de aluat în forma unor fursecuri.
  5. Fursecurile se coc timp de 10-15 minute, până dobândesc un aspect ușor auriu.

Sperăm ca această rețetă rapidă să vă îndulcească de Crăciun și să vă ofere momente plăcute în compania celor dragi!