Bucuresti, 4 februarie 2008
Un an peste asteptari pentru Mobexpert: crestere medie de 28% a vanzarilor in 2007
Crestere medie de 28% a vanzarilor Mobexpert la nivel regional in 2007
Vanzarile Mobexpert au inregistrat o crestere medie de 28% la nivel regional comparativ cu 2006. Analiza Mobexpert arata ca 77% din vanzari au fost realizate pe segmentul de mobilier pentru casa si decoratiuni iar 23% pe segmentul de mobilier pentru birou. Cresterea medie regionala a fost de 27,5% pe segmentul de casa si de 28,5% pe zona de birou. In ceea ce priveste repartitia teritoriala, cele mai importante volume au fost realizate in Bucuresti, reprezentand o crestere medie de peste 25% comparativ cu 2006. Rezultate bune au fost obtinute si in cateva orase mari din Romania, printre care Cluj, Constanta, Brasov si Timisoara. Hipermagazinul Mobexpert din Sofia (Bulgaria), lansat in septembrie 2007, a avut rezultate foarte bune, marcand o crestere medie lunara a vanzarilor de 15%.
Firmele romanesti isi innoiesc birourile: crestere de peste 100% a cererii de servicii buy back
Pe zona mobilierului pentru birouri, o evolutie foarte buna au cunoscut-o in 2007 serviciile, printre care s-a remarcat cel de buy back. Acesta consta in preluarea mobilierului vechi al clientului in momentul in care acesta opteaza pentru reamenajarea birourilor sale. Serviciul a inregistrat o crestere de peste 100% in 2007 comparativ cu 2006. Se face remarcata tendinta multinationalelor si a firmelor romanesti de a-si innoi mobilierul de birou intr-o perioada mai scurta de timp: 8-10 ani in 2004-2005, 7-8 ani in prezent.
"Anul 2007 a avut rezultate peste asteptari pentru Grupul Mobexpert. Pe zona de retail, a fost un an in care am deschis directii pe care le vom continua si in 2008. Printre acestea, primul hipermagazin Mobexpert din afara granitelor, la Sofia, a marcat consolidarea noastra ca jucator regional. Pe zona de productie, am lansat proiectul de la Targu Mures, ca baza a cresterii productivitatii si a cifrei de afaceri pe care ne-o propunem pana in 2012", a declarat Dan Sucu, presedintele Grupului Mobexpert.
168 de milioane de euro, cifra de afaceri a Grupului Mobexpert in 2007, in crestere cu 12% fata de 2006
Cifra de afaceri(*) realizata de Grupul Mobexpert in anul 2007 a fost de 168 de milioane de euro, in crestere cu 12% fata de 2006.
(*) Incepind cu 2007, nu au mai fost aditionate la cifra de afaceri a Grupului Mobexpert rezultatele generate de activitatea a 23 de magazine mici (de sub 1.500 m2) din retea care functioneaza in regim de franciza si de activitatea de real estate.
Exporturi in 2007: scadere in volume si valoare absoluta pe fondul extinderii regionale
La nivelul anului 2007, exporturile Grupului au consemnat o scadere cu 11% a volumelor comparativ cu 2006. Ponderea exporturilor din totalul productiei a scazut de la 38%, in 2006, la 27%, in 2007. Se estimeaza ca, in 2008, exporturile catre pietele occidentale vor cunoaste o tendinta descrescatoare, atat ca volume cat si ca valoare absoluta. Ponderea reprezentata de exporturi din productia realizata de fabricile Grupului va ajunge la aproximativ 20%. Aceasta previziune ia in calcul cresterea cererii si orientarea volumelor catre piata regionala pe fondul extinderii Mobexpert.
"Consider ca 2008 va fi un an al consolidarii Grupul Mobexpert la nivel regional. Ma astept la accelerari in segmentul imobiliar rezidential prin maturizarea proiectelor lansate in 2007 si in anii anteriori. Exporturile pe pietele vest europene se vor mentine pe un trend descrescator, Grupul
Mobexpert concentrandu-se pe livrarile la nivel regional", a adaugat Dan Sucu.
Principalele directii de investitii in 2008: consolidarea retelei nationale de magazine si continuarea proiectului Targu Mures
In 2008, Grupul Mobexpert isi va continua strategia de consolidare a pozitiei pe piata regionala. Prima etapa va consta in extinderea retelei nationale de magazine printr-o investitie de 8 milioane de euro. Incepand cu aprilie 2008, vor fi deschise patru hipermagazine Mobexpert la Suceava, Pitesti, Ploiesti si Bucuresti.
Pe zona de productie, eforturile se vor concentra pe proiectul in derulare la Targu Mures. Investitia, lansata in mai 2007, se ridica 28 de milioane de euro. Proiectul prevede relocarea activitatii de productie din fabricile ConfoMex, StudioMex, IleforMex si MuresMex in spatii noi, dotate cu linii tehnologice moderne. Tot la Targu Mures, in cadrul aceluiasi proiect, va fi construita cea mai moderna platforma logistica a Grupului Mobexpert. Aceasta va deveni functionala in al doilea trimestru din 2008.
Platforma logistica de la Targu Mures reprezinta o etapa importanta in procesul de integrare a zonelor de retail si productie, sustinand obiectivele Grupului Mobexpert de a atinge, pana in 2012, o crestere de trei ori a cifrei de afaceri pe zona de retail si o crestere cu 50% a productivitatii din fabrici, comparativ cu 2006, precum si consolidarea pozitiei de jucator regional in comertul cu mobilier.
Rata anuala de crestere a pietei romanesti de mobiler pentru 2008 este estimata la aproximativ 10%. In ceea ce priveste propria cifra de afaceri, grupul Mobexpert anticipeaza o crestere in linie cu evolutia pietei, estimata la aproximativ 10%, pana la valoarea de 185 de milioane de euro.
Mobexpert este liderul pietei de mobilier din Romania, prin cele doua marci ale sale: Mobexpert - hipermagazine si magazine de mobilier pentru casa si decoratiuni, si Mobexpert Office - mobilier pentru birou si colectivitati. Reteaua regionala Mobexpert numara, in prezent, 35 hipermagazine si magazine. In Romania, reteaua cuprinde 4 hipermagazine in Bucuresti, 1 hipermagazin in Brasov si 27 de magazine in tara. Reteaua romaneasca va fi extinsa in 2008 cu patru hipermagazine - la Suceava, Ploiesti, Pitesti si Bucuresti - printr-o investitie de 8 milioane de euro. In afara Romaniei, primul hipermagazin de mobilier de casa a fost inaugurat la Sofia, in septembrie 2007. Mobexpert Office este prezent in Sofia (Bulgaria) si in Belgrad (Serbia).
Infiintat in 1993, Grupul Mobexpert are astazi 3.500 de angajati, dintre care peste 2.400 in fabrici. Grupul Mobexpert cuprinde 10 firme pe zona de retail, 8 fabrici de mobila pe zona de productie, 6 firme de import si 3 firme de servicii (informatica, logistica si proiectare-dezvoltare). Cifra de afaceri aditionata a Grupului Mobexpert, la finele anului 2007, s-a ridicat la 168 de milioane de euro. Nu au fost aditionate rezultatele generate de activitatea a 23 de magazine mici (sub 1.500 m2) din retea care functioneaza in regim de franciza si de activitatea de real estate. Grupul Mobexpert a exportat in 2007 aproximativ 27% din productia proprie in Franta, Germania, Olanda si alte tari, in timp 73% din productie a fost destinat pietei regionale.