Bucureşti, 16 aprilie 2008 Hipermagazinul Mobexpert Suceava: primul din cele prevăzute să consolideze reţeaua Mobexpert îşi inaugurează astăzi hipermagazinul de la Suceava, primul din cele patru prevăzute să consolideze în 2008 reţeaua din România. Hipermagazinul este situat în cadrul parcului comercial Shopping City Suceava. Investiţie de 2,5 mil. euro şi o formulă pilot de 6.000m2 integrată într-un parc comercial Valoarea totală a investiţiei Mobexpert de la Suceava s-a ridicat la aproximativ 2,5 milioane de euro. Hipermagazinul are o suprafaţă totală de 6.000 m2 şi reprezintă formula pilot dezvoltată de Mobexpert pentru oraşele de dimensiuni medii. Proiectul este, de asemenea, primul din afara Bucureştiului integrat într-un parc comercial. Dacă celelalte hipermagazine Mobexpert operate în prezent au fost dezvoltate de companie, integrarea în parcuri comerciale va fi varianta adoptată, de acum încolo, pentru toate celelalte deschideri planificate. Încredere în potenţialul regiunii, mobilier frumos, ingenios, care evită banalul: propunerea Mobexpert pentru clienţii săi din Bucovina „Grupul Mobexpert a investit la Suceava pentru că avem încredere în potenţialul acestei regiuni şi vrem să contribuim la dezvoltarea ei. Suntem bucuroşi să putem acum aduce şi clienţilor noştri din Bucovina, aşa cum am promis, mobilier frumos, ingenios, care evită banalul. Sperăm ca cei care ne vor trece pragul să găsească în oferta noastră soluţii relevante pentru stilurile lor de viaţă”, a declarat Dan Şucu, Preşedintele Grupului Mobexpert. Mobexpert Suceava: mobilier pentru casă şi birou şi decoraţiuni pe două etaje; acces liber, al vizitatorilor; magazin deschis 7/7 deservit de o echipă operaţională de 70 de persoane Hipermagazinul Mobexpert de la Suceava îşi primeşte clienţii pe o suprafaţă desfăşurată pe două etaje cu două platforme decalate şi o curte interioară. Aceasta permite un maximum de vizibilitate a produselor expuse din orice punct, permiţând vizitatorilor să aleagă zona pe care doresc să o vadă. Accesul clienţilor în zona de expunere este liber, fără ca aceştia să fie obligaţi să parcurgă un traseu predeterminat. Magazinul propune game complete pentru casă, decoraţiuni şi mobilier pentru birouri şi colectivităţi. Hipemagazinul de la Suceava este deschis 7 zile din 7 şi este deservit de o echipă operaţională de 70 membri, care se estimează că va fi extinsă la 100 de persoane până la sfârşitul anului. |
|---|